luni, 1 decembrie 2014

SALAM DE BISCUITI DE POST

INGREDIENTE: 270g biscuiti populari, 50g cacao, 130g margarina rama, cateva linguri de apa, 125g zahar, 50g ciocolata neagra (70%), esenta de rom, vanilie, (facultativ: afine din afinata, fructe uscate, nuci etc.) Eu am pus doar afine. Zahar pudra pentru decor.

PREPARARE: Intr-o craticioara se topesc la foc mic margarina si ciocolata, taiate bucati. Se mai amesteca din cand in cand si dupa ce s-au topit se lasa la racit. 120g de biscuiti si zaharul se pun in robot si se macina mai fin, dar nu complet. Ceilalti biscuiti se rup in bucati mai mari, apoi se pun peste primul amestec, intr-un bol mai mare. Se adauga cacaoa, esenta de rom si de vanilie si ciocolata topita. Apoi poti pune si alte ingrediente. Eu am pus cateva linguri de afine din afinata. Acum se pune si apa, trepat, astfel incat din amestecul de biscuiti sa poti face bilute, dar sa nu fie prea moale. Pregatesti o folie de aluminiu si zahar pudra. Asezi compozitia si ii dai o forma de sul. Il impachetezi cu folia si il dai la rece pana a doua zi. Este de post si... DIVIN! Poate fi un cadou dragut pentru cei care adora acest desert.


sâmbătă, 1 noiembrie 2014

                             

                             FURSECURI CU STAFIDE              SI CIOCOLATA


INGREDIENTE: 450 g faina, 200 g pepite de ciocolata, 300 g zahar, 2 oua, 200 g unt, 100 g stafide, o lingurita de bicarbonat de sodiu, un varf de cutit de sare, o fiola esenta de vanilie

PREPARARE: se amesteca faina cu praful de copt si cu sarea intr-un bol. In alt bol se pune untul moale (la temperatura camerei) si se freaca cu mixerul. Apoi se pun zaharul si ouale si esenta de vanilie. Se mixeaza bine. Se adauga treptat faina si se continua mixarea. Apoi se pun bucatelele de ciocolata si stafidele si se amesteca cu o spatula. Se ia un cleste de inghetata si se pun gramajoare pe o tava cu hartie de copt, la distanta una de alta, findca isi maresc volumul la copt. Daca nu ai cleste se pot lua gramajoare si cu mana. Ies doua tavi de aragaz mari. Se dau la cuptorul incins, la foc mediu, pe un gratar mai sus, sa nu se arda, cam 20 de minute. Se lasa sa se raceasca. Au o crusta crocanta, dar sunt moi la interior si DIVINE! J


BRIOSE CU FULGI DE CIOCOLATA


INGREDIENTE: 260 g faina, 1 ou, 80 ml ulei sau 110 g unt topit, 150 g zahar, o lingurita si ½ praf de copt, coaja rasa de la o portocala,o fiola esenta de vanilie, 100 g pepite de ciocolata sau bucatele de ciocolata amaruie, 200 ml lapte, laptele caldut si vanilia. Faina se amesteca cu praful de copt, cu un varf de cutit de sare si cu coaja rasa de portocala. Se pune amestecul cu faina peste cel cu ou si se omogenizeaza cu o spatula. Apoi se adauga ciocolata. Se pregatesc formele de briose cu hartiute si se adauga compozitia. Se dau la cuptorul incins cam 20 de minute. Se lasa sa se raceasca putin in forme si apoi se scot. Sunt DIVINE!

sâmbătă, 11 octombrie 2014


PRAJITURA CU STRUGURI

INGREDIENTE: 500g struguri albi si rosii, 6 oua, 200 g faina, 2 linguri de amidon, 250 g zahar, o fiola esenta de rom, o fiola esenta de vanilie, o lingurita praf de copt, 6 linguri de ulei

PREPARARE: Boabele de strugure se spala si se taie  pentru a li se scoate samburii. Se pun intr-o strecuratoare si se dau prin putina faina. Se separa albusurile de galbenusuri. Faina se amesteca cu praful de copt si cu amidonul. Se bat albusurile spuma cu zaharul, vanilia si romul. Apoi se adauga, peste albusuri, alternativ, cate o lingura de ulei si un galbenus. Se tapeteaza o tava cu hartie de copt. Se incinge cuptorul. Se pune in tava jumatate din aluat, apoi se pun boabele de strugure si restul de aluat deasupra. Se da la cuptor la inceput la foc mai tare, apoi la foc mai mic, cam 30 de minute, in functie de cuptor. Se lasa bine sa se raceasca si apoi se taie. Este divina si aromata!

luni, 6 octombrie 2014


FURSECURI CU GHIMBIR PROASPAT

INGREDIENTE: un pachet de unt (200 g), 40 g miere, 320 g zahar, 700 g faina, o lingurita de bicarbonat de sodiu, 2 lingurite rase de sare marina, 2 oua, 2 lingurite cu varf de ghimbir proaspat ras (pe razatoarea de lamaie), 1 pliculet de zahar vanilat

PREPARARE:  Intr-o craticioara se pun zaharul, mierea si untul taiat cubutele si se topesc la foc mic, amestecand continuu. Se lasa la racit cam 15 minute. Intr-un bol mare se pune faina si peste ea se adauga sarea, bicarbonatul de sodiu, ouale si ghimbirul. Apoi, se adauga compozitia cu zaharul si se framanta un aluat pana devine omogen si nelipicios. Se pregatesc doua tavi cu hartie de copt. Aluatul se intinde mai grosut (cam 5 mm) si se taie in forme. Eu am ales inimioare, de asta data. Cand voi repeta, probabil de Craciun, am sa fac diverse forme si am sa adaug si scortisoara. Se dau la cuptorul incins 10 minute, la foc mai mic. Se coc foarte repede. Ai grija sa nu se arda! Au un gust deosebit care te duce spre o senzatie... DIVINA, cum altfel! Sunt mai bune a doua zi, la un ceai sau o cafea. In borcan tin si cateva zile, daca rezista!

sâmbătă, 4 octombrie 2014



CLATITE CU DULCEATA DE VISINE

INGREDIENTE: 2 cani de faina, 4 oua, o cana cu apa, 2 plicuri de zahar vanilat, o cana cu lapte

PREPARARE: se amesteca bine toate ingredientele, astfel incat sa nu se faca cocoloase. Se bat cu telul sau mixerul. Aluatul obtinut va fi sub forma unui lichid gros, ca smantana. Se incinge bine o tigaie antiaderenta si cu ajutorul unui polonic se pune compozitia in tigaie. Dupa ce s-a rumenit clatita pe o parte se intoarce si pe cealalta, fie cu o spatula, fie saltand-o in tigaie, daca ai dexteritate. Au iesit destule. Depinde cat de groase le faci. Am desfacut un borcan cu dulceata de visine (productie proprie) si ne-am delectat toata familia cu aceste clatite... DIVINE.

vineri, 1 august 2014


 SUPA DE ROSII CU BUSUIOC

INGREDIENTE:  2 cutii de carton cu suc de rosii Cirio (500 g fiecare) + o cutie de  metal rosii Cirio cu usturoi, o ceapa, 3-4 linguri de ulei, o legatura de patrunjel, cateva fire de busuioc proaspat, 125 g de orez, apa 

PREPARARE: Se taie ceapa marunt si se caleste putin in ulei. Apoi se adauga sucul de rosii, apa (in functie de cat de groasa vrei supa) si cutia de rosii care se mai maruntesc putin. Se toaca patrunjelul si busuiocul si se adauga jumatate din cantitate. Se pune orezul si se lasa sa fiarba pana se inmoaie. Se drege cu sare si piper si se adauga o lingura de zahar. La sfarsit se pune si restul de verdeata. Este DIVINA! Se poate manca rece sau calda.

sâmbătă, 28 iunie 2014

OREZ CU ZUCCHINI

INGREDIENTE: o cana de orez cu bobul lung (eu am folosit panzani), un dovlecel zucchini mai mare (are coaja verde inchis si mai putina apa), 2 linguri de mieji de floarea-soarelui cruzi, o ceapa rosie, un catel de usturoi mai mare, 4 linguri de ulei de masline, sare, piper, dupa gust si o legatura de patrunjel

PREPARARE: se spala si de taie dovlecelul in bastonase, cu tot cu coaja si se caleste in wok cu 2 linguri de ulei si catelul de usturoi tocat marunt, pana se aureste. Atunci adaugam miejii de floarea-soarelui si mai lasam la calit pana devin maronii. Se dau deoparte. Intr-o craticioara se pun 2 linguri de ulei si se caleste ceapa curatata si taiata marunt. Se pune orezul se caleste si el putin si apoi se adauga 3 cani de apa. Se pune sare si piper si se lasa la fiert, in functie de orez, amestecand din cand in cand. Cel folosit de mine fierbe in 20 de minute. Oricum, trebuie sa absoarba tot lichidul. Se ia orezul fiert si se adauga peste dovleceii cu mieji. Se pune patrunjelul tocat si se mai lasa pe foc 3 minute. Se acopera cu capacul ca sa se patrunda aromele. Este perfect ca atare sau ca garnitura pentru peste, carne.

joi, 26 iunie 2014

RATATOUILLE

Ingrediente: 500 g rosii; o ceapa; 2 catei de usturoi; 3 ardei grasi (verde, rosu) o vanata (cam 300 g); 2 dovlecei medii; 1 morcov; 2 linguri ulei de masline; 2 linguri rozmarin verde, tocat; 2 linguri busuioc verde, tocat; o legatura de patrunjel verde; o lingurita de maghiran uscat; o lingura de cimbru verde, tocat; o frunza de dafin; o lingura pasta de tomate; sare si piper


Preparare: Taie vinetele in felii subtiri si pune-le la rumenit intr-o tigaie antiaderenta (fara ulei) si rumeneste-le pe ambele parti pana capata o culoare maro-aurie. Apoi, taie dovleceii felii si rumenestei-i si pe ei, ca si pe vinete. Toaca apoi ceapa, decojeste si toaca rosiile, toaca usturoiul, taie morcovul rondele, taie ardeii grasi cuburi, toaca verdeturile (rozmarin, cimbru, busuioc, patrunjelul. Maghiranul fiind uscat nu necesita taiere. Pune uleiul intr-o tigaie si adauga ceapa, usturoiul, morcovul, ardeii. Rumeneste legumele 5 minute, la foc mediu, amestecand mereu. Adauga rosiile tocate, pasta de tomate, pune sare si piper dupa gust, si amesteca bine. Pune foaia de dafin, cimbrul, maghiranul, busuiocul si jumatate din patrunjelul tocat si lasa sa fiarba 5 minute, la foc mic, apoi ia amestecul de pe foc. Pune intr-un vas rezistent la foc putin ulei,  apoi un rand de felii de vinete si un rand de dovlecei, peste care presari jumatate din rozmarinul tocat. Adauga peste vinete si dovlecei jumatate din legumele calite. Pune restul de felii de vinete si dovlecei, presara rozmarinul ramas si legume deasupra, apoi baga vasul in cuptorul preincalzit timp de 45-50 de minute. Dupa ce scoti vasul, presara restul de patrunjel. O combinatie de gusturi si arome DIVINE!

duminică, 27 aprilie 2014

CHEESECAKE CU RICOTTA

INGREDIENTE: blat: 200 g biscuiti digestivi, 75 g unt, 2 linguri de zahar; crema: 4 oua mari, un varf de sare, 2 cutii branza ricotta (500 g total), o fiola esenta de vanilie, 100 g de zahar; toping: 300 g fructe de padure congelate (sau proaspete), 2 linguri de zahar; pentru ornat: menta proaspata

PREPARARE:  blat: biscuitii se faramiteaza cu robotul. Untul se topeste pe foc si se adauga zaharul, apoi se amesteca cu biscuitii. Pasta rezultata se aplica pe o forma de tort cu inel detasabil. Eu am una de 26 cm. Daca e mai mica, iese prajitura mai inalta (mai sunt si de 24 cm diametru). Se preseaza bine cu fundul unui pahar si se merge si 3-4 cm in sus, pentru margine. Se pune forma la frigider pana se prepara crema. Intr-un bol se bat cu mixerul ouale pana devin spuma, se adauga sarea si apoi treptat, zaharul. Separat, se amesteca bine branza si vanilia si se incorporeaza usor peste oua, sa nu se lase. Se scoate forma de la rece si in mijoc se pune crema. Se niveleaza cu o spatula. Forma se pune pe o tava si se da la cuptorul incins cam 30-40 de minute, pana se intareste. Se stinge cuptorul si se lasa prajitura sa se raceasca trepatat, ca sa nu crape. In acest timp se pregateste topingul. Daca fructele sunt congelate, se lasa putin sa se decongeleze si apoi se pun pe foc cu zaharul si se amesteca usor ca sa nu se faramiteze. Cand s-a racit (prajitura si topingul) se finiseaza si se da la rece 2-3 ore. Se orneaza cu menta. Se scoate din forma si se taie felii. E DIVINA!

vineri, 11 aprilie 2014

PILAF SARBESC

INGREDIENTE:  2 cani de orez, 4 cani supa de legume (sau apa), o ceapa mare, 2 morcovi, un ardei capia, 3 linguri de ulei, sare si piper dupa gust, 3 rosii mari sau o cutie de rosii cubulete, patrunjel verde


PREPARARE:  Se spala orezul in cateva ape apoi se lasa la scurs. Se taie cubulete ardeiul si morcovul, iar ceapa se toaca marunt. Se calesc apoi pana se inmoaie. Se pune si orezul sa se rumeneasca usor, amestecand continuu cu o lingura de lemn sa nu se lipeasca. Se adauga zeama de supa fierbinte, se adauga sare, piper si rosiile, dupa care se pune capacul la tigaie si se mai fierbe cam 20 de minute. Din cand in cand se mai amesteca. Daca este nevoie se mai adauga supa sau apa fierbinte si se amesteca usor ca sa nu il zdrobesti. Cand este moale, e gata. Se asezoneaza cu patrunjel verde tocat marunt. Se poate manca simplu (e bun in post) sau ca garnitura cu peste/carne. Este divin!

sâmbătă, 29 martie 2014

  SARMALE IN FOI DE VARZA DE POST

INGREDIENTE:O varza murata, o cana de orez, 500 g ciuperci proaspete champignon, 2 morcovi, 2 cepe medii, o telina mica,  4 linguri ulei, 4 linguri bulion, o albitura, sare, piper boabe si macinat, cimbru

PREPARARE:  Se desface varza, se spala si se gusta. Daca e prea acra se mai tine putin in apa. Se scurge si se pregatesc foile. Se toaca ceapa marunt, apoi se spala si se curata zarzavatul si se da pe razatoarea mare. Ciupercile se spala si se taie feliute. In wok Se calesc ceapa, apoi zarzavatul si ciupercile pana se inmoaie. Se adauga si orezul si se caleste si el putin. Se pune sare, piper si cimbru si se adauga 2 linguri de bulion. Se mai lasa pe foc, dupa care se da deoparte sa se mai raceasca. Se fac apoi sarmalele. Se pune putina varza taiata marunt pe fundul oalei si apoi se asaza sarmalele (au iesit cam 40). La sfarsit se mai pune varza tocata deasupra apa, bulion si cateva boabe de piepr si se lasa la fiert la foc mare cu capacul usor ridicat. Dupa ce incepe sa fiarba, se face focul mic si se mai adauga apa din cand in cand. Dupa o ora, se pun la cuptor, adaugand apa daca mai e necesar, si se mai tin cam o ora. Combinatia de acru (varza) si dulce (orezul cu legume) este... DIVINA!

vineri, 14 martie 2014

PALMIERI CU NUCA

INGREDIENTE: Un pachet de foi de aluat de 400 g (sau 800 g), 150 g zahar brun, 100 g nuca macinata (sau de cocos), scortisoara (facultativ)

PREPARARE: Se lasa aluatul la decongelat. Se presara zaharul, nuca si putina scortisoara pe blatul de lucru. Se intinde foaia peste zahar si nuca cu sucitorul ca sa se lipeasca bine ingredientele. Se intoarce foaia si se face acelasi lucru. Apoi se ruleaza din ambele parti aluatul, astfel incat la jumatate sa se intalneasca. Se departeaza cele doua capete si se suprapun. Apoi, cu un cutit cu lama lata, se taie fasii de 1,5-2 cm grosime. Se pun in tava tapetata cu hartie de copt, la 3-4 cm distanta laterala (foto 2), ca sa aiba loc sa creasca. Apoi, se mai presara deasupra zahar si nuca pe fiecare palmier. Se baga la cuptorul incins, cate 10-15 minute pe fiecare parte. Se pune tava la mijlocul cuptorului, la foc nu prea mare. Se fac repede, sunt de post si... DIVINI!
FOTO 2 

marți, 11 martie 2014

MUCENICI MOLDOVENESTI DE POST

INGREDIENTE: 500-600 g faina, un plic drojdie uscata (7 g), sau un cub de 25 g drojdie proaspata, 2 plicuri zahar vanilat, 250 ml apa, o fiola esenta de vanilie, 100 ml ulei, 200 g nuca macinata;  pentru sirop: 200 g zahar, 400 ml apa, o fiola esenta de vanilie, plus miere, dupa gust
PREPARARE: Se pun 250 ml de apa calduta intr-un vas si se adauga 100 ml de ulei, un pliculet de drojdie uscata sau cea proaspata sfarmata si doua pliculete de zahar vanilat. Se amesteca totul pana cand se dizolva ingredientele, apoi se adauga o fiola cu esenta de vanilie. Se incorporeaza treptat faina si, dupa ce aceasta incepe sa se ingroase, se framanta cu mana. Se adauga atata faina cat este necesara pentru a obtine un aluat nelipicios si destul de tare. Se framanta foarte bine, ca aluatul de paine. Apoi se acopera cu un prosop curat si se lasa la crescut intr-un loc calduros. Se tapeteaza cu faina blatul de lucru si, dupa aproximativ o jumatate de ora  (cand deja aluatul si-a dublat volumul), se imparte in bucati egale  (mie mi-au iesit 9 mucenici, fiindca i-am facut mai mari). Se ruleaza fiecare bucata de aluat pana ce se obtine o fasie lunga de circa 70 de centimetri, care se pliaza la mijloc si apoi se impletesc cele doua parti, unindu-le la capat. Dupa aceea se pliaza din nou "snurul" obtinut si se face un cerc din care se rasuceste un opt. Asa se fac toti mucenicii, dupa care se pun in tava pe o hartie de copt si se mai lasa la crescut aproximativ 30 de minute. Se introduce tava in cuptorul bine incins si se lasa mucenicii 30-40 de minute la foc mediu spre tare (200 grade C). Se pregateste siropul dizolvand 200 g de zahar in 400 ml de apa si se pune la fiert, iar peste 10-15 minute se opreste focul si se adauga esenta de vanilie. Dupa ce se scot din cuptor mucenicii rumeniti, se lasa la racit vreo zece minute si apoi se stropesc cu sirop din abundenta. Pentru a se imbiba mai bine mucenicii, se toarna in tava siropul ramas. Se ung apoi cu miere si se presara nuca macinata mai mare. Sunt DIVINI. 


      SARMALUTE IN FOI DE VITA-POST

INGREDIENTE:  500 g ciuperci, 1 pahar de orez,1 morcov,  o telina , o ceapa, 3 linguri suc de rosii, 3 linguri de ulei, frunze de vita congelate, patrunjel (frunze), sare, piper

PREPARARE: Se curata ceapa,  morcovul si telina şi se rad pe razatoarea cu ochiuri mari. Toate se pun la calit cu putin ulei. Se adauga un pahar de orez si se caleste amestecul cam 10 minute. Se curata si se taie cubulete ciupercile si se adauga la calit. Dupa ce s-au calit bine toate se mai fierb aproximativ 10 minute amestecand continuu, fara a se adauga apa fiindca ciupercile au destula. Acum se adauga sare, piper, patrunjel si marar tocate marunt, dupa gust. Se oparesc frunzele de vita timp de cateva minute: se pune apa la fiert intr-un vas, cand a inceput sa fiarba se adauga frunzele de vita si se lasa sa dea in cateva clocote. Apoi se infasoara sarmalele: se ia cate o lingura din amestec, se asaza pe cate o frunză de vita dupa care se ruleaza frunza astfel incat sa acopere intreaga portie de amestec si se strange frunza de vita din laterale spre interior pentru a se impiedica desfasurarea sarmalelor. Pe fundul unei cratite pun frunze de vita, peste care se asaza sarmalele. Se amesteca 2 linguri de suc de rosii cu apa si se adauga peste sarmale cat sa le acopere. Se introduc la cuptor timp de 45 de minute. Sunt divine!


vineri, 28 februarie 2014

CONOPIDA CU PESMET

INGREDIENTE: O conopida, o cana de pesmet, putin unt (margarina in post), putin ulei de masline, sare.

PREPARARE: Se desface conopida in buchetele si se spala. Apoi se fierbe in apa cu sare, pana se inmoaie putin. Se strecoara. Intr-o tigaie mare se topeste untul si se pune uleiul, apoi se amesteca cu pesmetul. Peste pesmet se pune conopida si se tavaleste cu o lingura de lemn. Se serveste calda. Este DIVINA!

VARZA DULCE LA CUPTOR

INGREDIENTE: o varza medie, o ceapa mare, 4 linguri ulei de masline, o cutie de rosii cubulete, o lingurita de boia dulce de ardei, cimbru, sare, piper, 3 foi de dafin, o ceasca de apa

PREPARARE: Se taie varza fin, se pune intr-un castron si se freaca cu o lingurita de sare. Se toaca ceapa marunt si se caleste in ulei. Se adauga boiaua, apoi se pune varza si se amesteca. Se adauga apa si se lasa la foc mic, acoperita, pana se inmoaie putin. Apoi se se pun rosiile din cutie (vara se pun 3-4 rosii proaspete oparite, curatate de pielita si taiate cubulete), foile de dafin, cimbru, piper si sare, dupa gust. Se baga la cuptorul incins pana se rumeneste. Cand se scoate din cuptor se indeparteaza si foile de dafin. Este DIVINA si perfecta pentru post sau garnitura la friptura.

marți, 25 februarie 2014

CIORBA DE CARTOFI CU ZEAMA DE VARZA

INGREDIENTE: 1 kg de cartofi albi, o telina medie, albitura (patrunjel si pastarnac), un ardei capia, o ceapa mare, doi morcovi mari, 1 litru de zeama de varza murata, o lingurita de boia dulce, o cutie de rosii cubulete,  o lingurita de legume uscate (plafar), sare, patrunjel, leustean

PREPARARE: Se spala si se curata tot zarzavatul si ceapa. Se taie toate cubulete, iar ceapa marunt. Cartofii se taie si ei cuburi mai mari si se lasa in apa. Se caleste ceapa in ulei, in oala de ciorba, si se pune si lingurita de boia. Apoi, se adauga toate legumele taiate cubulete si se calesc si ele putin, pentru gust. Se adauga 2-2,5 l de apa si se lasa sa fiarba putin toate legumele. Se pun cartofii si se mai lasa cam 30 de minute. Apoi  se adauga zeama de varza si sucul de rosii si se mai fierbe vreo 15 minute. Cartofii trebuie sa fie moi. Se pune o parte din verdeata, ca sa o aromatizam. Se gusta de sare. Se pune mai putina, fiindca zeama de varza e deja sarata. Cand totul e gata se pune toata verdeata, se acopera cu capacul si se mai lasa sa se imbine aromele. Este excelenta, spre DIVINA! Perfecta pentru zilele de post, dar nu numai! :)

duminică, 9 februarie 2014


CRENVURSTI  IN  ALUAT

INGREDIENTE: 12 bucati de crenvursti subtiri in membrana naturala

Pentru aluat: 500 g faina,1 ou,  250 ml de lapte caldut, 25g de drojdie proaspata (un cubulet), o lingura de zahar, o lingurita de sare, 40 ml de ulei, pentru ornat: un galbenus, seminte crude (in, floarea-soarelui, susan, dovelac, chia etc.)

PREPARARE: Aluatul: se freaca drojdia cu zaharul intr-un castronel pana se lichefiaza. Oul se bate cu furculita, se adauga sarea si se dilueaza cu laptele caldut. Se pune faina intr-un castron mare, se adauga la mijloc laptele cu oul si apoi drojdia lichefiata si se framanta energic pana se omogenizeaza. Se adauga uleiul si se framanta in continuare pana ce aluatul devine neted, elastic si se desface de pe maini si de pe vas. Se pune aluatul intr-un castron uns cu ulei, se acopera cu folie alimentara si se asaza intr-un loc caldut pana isi dubleaza volumul (minimum 30 de minute). Crenvurstii trebuie scosi din frigider cu o ora inainte de a-i utilza, pentru a nu fi reci in contact cu aluatul. E preferabil ca dupa ce i-ai scos din ambalaj sa ii stergi cu un servet absorbant. Dupa ce a crescut aluatul, se unge blatul de lucru cu ulei, si se rastoarna. Apoi se intinde intr-o forma dreptunghiulara si se aranjaza crenvurstii in asa fel incat sa se poata decupa aluatul in dreptunghiuri egale pentru fiecare crenvurst. In lateralele crenvurstilor, se decupeaza cu o rola de patiserie fasii de la marginea aluatului pana la crenvurst, la o latime de aproximativ 1-2 cm. Se aduc succesiv fasiile catre mijloc, acoperind crenvurstul, una din stanga, una din dreapta, ca si cum ai impleti o coada. Se asaza crenvurstii intr-o tava cu hartie de copt, se acopera cu un servet umezit cu apa calda si se lasa intr-un loc caldut. Se aprinde cuptorul la 180 de grade (treapta 3). Cand cuptorul s-a incins, se unge fiecare crenvurst cu galbenusul amestecat cu putina apa, cu ajutorul unei pensule. Se coc in cuptorul incins timp de 20-25 de minute, pana se rumenesc frumos. Se servesc calduti sau reci, cu mustar, ketchup, maioneza etc.



Crenvurstii scosi din cuptor





duminică, 2 februarie 2014



TORT TIRAMISU CU AFINE

INGREDIENTE: 1 pachet de piscoturi, 500 g mascarpone, 8 linguri de zahar pudra, 4 oua, 800 g afine congelate, 400 ml cafea la filtru, cu aroma de irish cream

PREPARARE: Se face cafeaua si se lasa la racit. Afinele se pun la dezghetat intr-o strecuratoare sa se scurga bine. Se pune un inel de tort pe o farfurie intinsa. Se separa galbenusurile de albusuri. Se bat galbenusurile cu 5 linguri de zahar, pana se albesc. Apoi se pune mascarpone si se amesteca bine. Se bat albusurile cu putina sare, apoi se pun treptat trei linguri de zahar pudra pana se fac tari, ca bezeaua. Apoi se incorporeaza usor albusurile peste crema de branza, sa  nu se lase si se dau deoparte. Se desfac piscoturile si se taie la un capat, ca sa stea in picioare in interiorul inelului. Inainte de a se pune, fiecare piscot se inmoaie pe partea fara zahar, o secunda in cafea si se monteaza cu partea cu zahar in exterior. Se face asa pana se creeaza marginea tortului. Apoi, se pun in interior, ca baza alte piscoturi, inmuiate si ele la fel ca primele. Se acopera bine toate spatiile si cu bucatile taiate. Se intinde dupa aceea un rand de crema (cam jumatate) in care se pun afine. Se acopera iar cu piscoturi si iar crema si afine. Se pastreaza afinele ramase si se pun cand se serveste tortul, dupa ce s-a intarit bine crema si se da la rece pana a doua zi. Se scoate inelul inainte de servire si se poate lega cu o panglica de satin asortata. Este DIVIN!

miercuri, 22 ianuarie 2014

Turte cu branza

Turte cu varza






TURTE LA TIGAIE

Ingrediente: 500 g faina, 300 ml apa/lapte, 3 linguri de ulei, un plic de drojdie uscata, un praf de sare, un ou (daca le faci de dulce), varza calita/branza telemea si ceapa verde
Preparare: se dizolva drojdia in apa/lapte caldut. Se pune faina intr-un castron, se face o gaura la mijloc si se toarna drojdia dizolvata. Se incepe framantarea cu mana. Se adauga uleiul si oul (cand nu se fac de post) si praful de sare si se continua framantarea. Se scoate din castron si se framanta bine pe blat, cu amandoua mainile, ca painea. Vreo 10 minute. Aluatul devine elastic si nu se mai lipeste. Se unge un bol cu putin ulei si se lasa aluatul sa-si dubleze volumul, cam 30-40 de minute, la loc cald. Branza telemea se rade pe razatoarea mare. Se toaca cateva fire de ceapa verde si se amesteca si ele. Varza calita se faace din vreme ca sa fie rece (se toaca fin varza murata si se caleste cu ulei, apoi se baga la cuptor sa se inmoaie). Apoi se scot bucati de coca, se intind si se umplu cu banza/varza si se aplatizeaza cu facaletul pe ambele parti, dupa ce se unesc colturile spre mijloc. Se unge o tigaie antiaderenta cu putin ulei si se rumenesc cam cate 3 minute pe fiecare parte. Se scot cu o spatula pe o farfurie. Sunt divine!