sâmbătă, 21 mai 2016


FURSECURI FORICELE

INGREDIENTE: 1 ou, 100 g zahăr, 100 ml ulei, 250 g făină, 1 plic zahăr vanilat, o linguriță praf de copt, puțin suc de lămâie, câteva bucăți de rahat

PREPARARE: se bate oul cu mixerul și se adaugă zahărul și vanilia. Apoi uleiul și făina, amestecată cu praful de copt stins cu lămâie. Se frământă până se ia făina de pe mână. Se taie cubulețe rahatul. Din aluat se fac biluțe care se aplatizează cu vârful de la storcătorul manual de citrice. Se pot face și alte forme, după dorința fiecăruia. Apoi se pune un cubuleț de rahat. Se așază fursecurile pe o tavă cu foaie de copt și se dau la cuptorul încins, la foc mediu și pe nivelul 2 sau 3 al cuptorului, să nu se ardă la fund), pentru 15-20 de minute. Sunt delicioase. Ies cam 20-21 de fursecuri. Dacă vrei mai multe, dublezi cantitățile.

luni, 18 aprilie 2016

COVRIGI DE CASĂ (de post)


INGREDIENTE: 

aluat: 500 g făină, 270 ml apă călduță, un plic drojdie uscată (7g), o linguriță rasă de zahăr, 30 ml ulei, o linguriță rasă sare; pentru fiert: 2 l apă, 40 g bicarbonat de sodiu, o linguriță de sare; decor- sare grunjoasă, susan, semințe de floarea-soarelui

PREPARARE: se cerne făina într-un bol. Se adaugă drojdia și zahărul și se amestecă cu o spatulă. Separat, se amestecă uleiul cu apa călduță și se toarnă în mijlocul făinii. Se începe frământatul cu mâna și se adaugă și sarea când devine aluat. Se frământă bine până devine elastic. Se pune într-un bol uns cu ulei, se acoperă cu folie și se lasă la crescut cam 45 de minute. Se răstoarnă pe blatul presărat cu făină și se împarte în 9 bucăți. Fiecare se întinde sub formă de șnur, cam de 40 cm. La mijloc să fie mai gros. Se răsucesc vârfurile de două ori și apoi se lipesc pe partea mai groasă, astfel încât să formeze un covrig. În acest timp se pune apa la fiert cu bicarbonatul și sarea, într-o cratiță cu gura largă. Când apa clocotește se adaugă câte trei covrigi care se lasă 30-40 de secunde, întorcându-se pe ambele părți. Se scot cu spumiera și se așază pe o tavă cu hârtie de copt. Se presară pe fiecare covrig sare și semințe, după preferință. Se introduce tava în cuptorul încins la 200 de grade, pentru 20-30 de minute, până se rumenesc. Sunt foarte buni.

vineri, 18 martie 2016

CHIFTELE DE LEGUME


INGREDIENTE: 2 cartofi mari albi, 2 morcovi, o ceapa alba, cateva fire de ceapa verde, un ardei capia, doi catei de usturoi, o cutie de naut la conserva, sare, piper, ulei de masline, 2-3 linguri de pesmet, patrunjel verde.
PREPARARE: se spala cartofii si apoi se fierb in coaja, ca pentru piure. Se curata morcovii si se fierb separat. Ceapa alba, cea verde si usturoiul se curata si se taie fin. Ardeiul capia se taie cubulete. Patrunjelul se toaca marunt. Se curata cartofii de coaja si apoi se strivesc intr-un bol cu un pasator, nu cu mixerul. Nautul din conserva se scurge si se paseaza impreuna cu morcovii taiati felii, cu ajutorul unui blender vertical. Peste cartofi se pun toate celelalte ingrediente, se adauga sare, piper, pesmet pana se obtine o compozitie buna de modelat. Se ia cu mana din compozitie si se fac chiftelute. Se pun pe o hartie de copt, in cuptorul incins la treapta 3 pentru 30 de minute. Inainte, se unge fiecare cu putin ulei de masline. Sunt de post si sunt foarte gustoase. Se pot consuma cu salata, sos de rosii sau simple.

marți, 23 februarie 2016

TIRAMISU

INGREDIENTE: 300 g piscoturi de sampanie, 4 oua, 3 linguri zahar pudra, o cutie mascarpone (250 g), o cutie smantana frisca (200 ml), o lingura de zahar pudra, 300 ml cafea concentrata, o fiola esenta de vanilie, vin dulce (reteta originala e cu vin de Marsala, eu am avut cinzano alb), cacao pudra pt. decor

PREPARARE: se separa albusurile de galbenusuri. Se face cafeaua la filtru, fara zahar, si se lasa la racit. Se freaca galbenusurile cu zaharul pana se deschid la culoare si se ingroasa, in baie de aburi. Se bat albusurile spuma tare si se adauga esenta de vanilie. Se freaca mascarpone cu o lingura si se incorporeaza peste ea galbenusurile, apoi albusurile, treptat, cu o spatula (nu cu mixerul, sa nu se lasa albusurile). Apoi, se bate cu mixerul frisca, se pune lingura de zahar pudra si se adauga si ea peste branza cu albusuri. In cafea se adauga vinul. Se monteaza prajitura: intr-un vas de iena inalt se adauga un strat de piscoturi, inmuiate 2 secunde pe ambele parti in cafea. Peste primul strat se adauga apoi unul de crema de branza, iar un strat de piscoturi inmuiate in cafea, iar creama. Se pudreaza cu cacao si se da la rece minimum 4 ore. Cel mai bine de seara pana dimineata. Este delicioasa!

miercuri, 3 februarie 2016


           IAHNIE DE FASOLE CU CIOLAN

INGREDIENTE: 500 g fasole boabe, un ciolan de porc afumat, fiert, 1 morcov, albitura (pastarnac si patrunjel), 2 cepe mari, sare, piper, o lingurita bicarbonat de sodiu, o lingurita de boia ducle, o jumatate cutie rosii in bulion, 3 linguri de ulei, 2 foi de dafin, o legatura de patrunjel.

PREPARARE: se spala fasolea si se pune la inmuiat de seara pana dimineata. Se arunca apa si se pune fasolea la fiert. Se schimba trei ape. De cate ori se arunca apa, se pune la fiert in apa fiarta, nu rece. In ultima apa se adauga si bicarbonat de sodiu. Se strecoara fasolea si se lasa deoparte. In timp ce fasolea fierbe se pune ciolanul in apa cat sa il acopere si se adauga o ceapa intreaga, curatata, morcovul si albitura. Intr-o cratita se caleste a doua ceapa, toacata, in ulei, se adauga o lingurita de boia dulce si se pune fasolea fiarta cu o parte din apa in care a fiert ciolanul. Se adauga foile de dafin, sare, piper si sucul de rosii cu rosiile taiate. Se pune si morcovul fiert, taiat feliute. De asemenea, se taie ciolanul in bucati, se adauga in cratita si se mai lasa sa fiarba impreuna cu fasolea. Dupa 15 minute, cand apa a mai scazut, se ia de pe foc, se adauga patrunjelul tocat, se scot foile de dafin si e gata iahnia cu ciolan care e divina. Se poate manca cu ceapa rosie sau castraveciori murati in saramura.

marți, 26 ianuarie 2016

BRIOSE APERITIV CU OUA DE PREPELITA

INGREDIENTE:700 g carne de curcan tocata, 12 oua de prepelita*, un ou de gaina pentru amestec, sare, piper, condimente pentru pui, marar, o ceapa, patrunjel, 2 linguri de pesmet, miezul de la o felie de paine, ulei pentru uns forma.

PREPARARE: se fierb ouale in apa cu sare. Se curata apoi de coaja si se pun deoparte. Se amesteca intr-un bol carnea tocata cu oul, sare, piper, condimente dupa gust, pesmet, painea faramitata, ceapa si verdeata tocate marunt. Se unge cu ulei o forma de briose. Se ia cu mana umeda amestecul de carne si se pune o cantitate mica pe fundul fiecarei alveole. Apoi se adauga oul de prepelita intreg. Se completeaza cu restul de carne, pana se termina. Se incinge 10 minute cuptorul si se baga tava cam 40-45 de minute, in functie de cuptor, pana se rumenesc briosele. Se pot servi calde sau reci, ca atare, sau cu mustar si garnituri de legume. Sunt delicioase!

* ouale de prepelita nu contin colesterol. Sunt sanatoase si gustoase!

luni, 11 ianuarie 2016



CHEC CU FRUCTE USCATE



INGREDIENTE: 2 oua, 6 linguri cu varf de faina, 1/2 lingurita praf de copt, 6 linguri de zahar, 500 fructe uscate (smochine, stafide, merisoare, nuci, caise, prune, curmale, dupa preferinte), o fiola esenta de rom si una de vanilie, unt pentru uns tava

PREPARARE: se taie cubulete fructele si se pun intr-un castronel cu fiola de rom peste ele. Se bat ouale cu mixerul, se adauga zaharul, vanilia si faina amestecata cu praful de copt. Se pun si fructele si se amesteca. Se unge cu unt o tava de chec mai lata si se pune compozitia. Se da la cuptorul incins cam 45-50 de minute, pana s-a copt bine. Se scoate din forma si se lasa la racit. Se taie felii mai groase. Este gustos, aromat si satios. Merge perfect la o cafea fara zahar.

duminică, 3 ianuarie 2016

BOMBOANE DIN RESTURI DE PRAJITURI

INGREDIENTE: 500 g resturi de prajituri: briose, cozonac etc, 300 ml lapte, 100 g unt, o lingura de zahar, rom, vanilie, cacao pudra, fulgi de cocos 

PREPARARE: se faramiteaza resturile intr-un bol. Se pune pe foc laptele, cu untul taiat cubulete, cu 2-3 linguri de cacao si cu o lingura de zahar, pana se topeste untul. Se lasa la racit. Apoi se adauga romul si vanilia. Daca prajiturile au avut nuca, stafide, nu se mai adauga. Este in functie de preferinte si de gust. Se toarna amestecul lichid peste blatul faramitat si se amesteca cu o lingura. Apoi se acopera cu o folie si se lasa la rece cam o ora. Dupa aceea se pregatesc hartiute de bomboane si se fac cu mana bilute, care se tavalesc prin cacao pudra sau cocos. Se asaza in hartiute si se pot servi. Se tin la loc racoros sau in frigider. Sunt foarte bune. Unii le numesc cartofi. Oricum le-ai denumi sunt gustoase, ca sa nu mai vorbim ca faci si economie la ingrediente.