marți, 13 februarie 2024

CORNULETE CU RAHAT, DE POST

INGREDIENTE: 550 g faina, 25 g drojdie proaspata sau 7 g uscata, 200 ml ulei de floarea-soarelui, 150 ml apa calduta, 2 linguri otet de vin (9 grade), un varf cutit de sare, o fiola esenta de vanilie sau 1/2 lingurita, coaja rasa de lamaie si portocala, 1/2 lingurita. 

Umplutura: rahat taiat in bucati medii. 

Decor: zahar pudra vanilat.


PREPARARE: Se cerne faina intr-un bol, se face o gropita in mijloc si se pune drojdia dizolvata initial in 50 ml apa calduta (din cei 150 ml). In jurul gropitei se pun: vanilia, coaja de citrice si sarea. Se incalzeste restul apei cu otetul si uleiul. Cand drojdia face bule de aer se toarna amestecul lichid peste faina. Se framanta cateva minute pana devine un aluat omogen, cleios, nelipicios, de consistenta potrivita. Se acopera cu o folie alimentara sau cu un servet si se lasa 25-30 de minute pe dulap. In acest timp se taie rahatul, cam 48 de bucati. Se presara faina (sau nu) pe blatul de lucru si se imparte aluatul in 6 bile egale. Fiecare bila se intinde cu sucitorul intr-un cerc de 5 mm grosime. Apoi se taie in 8 fasii egale, de forme triunghiulare. La baza triunghiului se pune rahatul si se ruleaza spre centrul cercului. Se pun cornuletele pe o tava cu hartie de copt, cu distanta intre ele, caci vor creste. Se dau la cuptorul incins la 190 de grade (treapta 3), cam 15 minute. Cand se scot, se tavalesc prin zaharul pudra vanilat. Sunt fragede si foarte gustoase.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu