vineri, 28 februarie 2014

CONOPIDA CU PESMET

INGREDIENTE: O conopida, o cana de pesmet, putin unt (margarina in post), putin ulei de masline, sare.

PREPARARE: Se desface conopida in buchetele si se spala. Apoi se fierbe in apa cu sare, pana se inmoaie putin. Se strecoara. Intr-o tigaie mare se topeste untul si se pune uleiul, apoi se amesteca cu pesmetul. Peste pesmet se pune conopida si se tavaleste cu o lingura de lemn. Se serveste calda. Este DIVINA!

VARZA DULCE LA CUPTOR

INGREDIENTE: o varza medie, o ceapa mare, 4 linguri ulei de masline, o cutie de rosii cubulete, o lingurita de boia dulce de ardei, cimbru, sare, piper, 3 foi de dafin, o ceasca de apa

PREPARARE: Se taie varza fin, se pune intr-un castron si se freaca cu o lingurita de sare. Se toaca ceapa marunt si se caleste in ulei. Se adauga boiaua, apoi se pune varza si se amesteca. Se adauga apa si se lasa la foc mic, acoperita, pana se inmoaie putin. Apoi se se pun rosiile din cutie (vara se pun 3-4 rosii proaspete oparite, curatate de pielita si taiate cubulete), foile de dafin, cimbru, piper si sare, dupa gust. Se baga la cuptorul incins pana se rumeneste. Cand se scoate din cuptor se indeparteaza si foile de dafin. Este DIVINA si perfecta pentru post sau garnitura la friptura.

marți, 25 februarie 2014

CIORBA DE CARTOFI CU ZEAMA DE VARZA

INGREDIENTE: 1 kg de cartofi albi, o telina medie, albitura (patrunjel si pastarnac), un ardei capia, o ceapa mare, doi morcovi mari, 1 litru de zeama de varza murata, o lingurita de boia dulce, o cutie de rosii cubulete,  o lingurita de legume uscate (plafar), sare, patrunjel, leustean

PREPARARE: Se spala si se curata tot zarzavatul si ceapa. Se taie toate cubulete, iar ceapa marunt. Cartofii se taie si ei cuburi mai mari si se lasa in apa. Se caleste ceapa in ulei, in oala de ciorba, si se pune si lingurita de boia. Apoi, se adauga toate legumele taiate cubulete si se calesc si ele putin, pentru gust. Se adauga 2-2,5 l de apa si se lasa sa fiarba putin toate legumele. Se pun cartofii si se mai lasa cam 30 de minute. Apoi  se adauga zeama de varza si sucul de rosii si se mai fierbe vreo 15 minute. Cartofii trebuie sa fie moi. Se pune o parte din verdeata, ca sa o aromatizam. Se gusta de sare. Se pune mai putina, fiindca zeama de varza e deja sarata. Cand totul e gata se pune toata verdeata, se acopera cu capacul si se mai lasa sa se imbine aromele. Este excelenta, spre DIVINA! Perfecta pentru zilele de post, dar nu numai! :)

duminică, 9 februarie 2014


CRENVURSTI  IN  ALUAT

INGREDIENTE: 12 bucati de crenvursti subtiri in membrana naturala

Pentru aluat: 500 g faina,1 ou,  250 ml de lapte caldut, 25g de drojdie proaspata (un cubulet), o lingura de zahar, o lingurita de sare, 40 ml de ulei, pentru ornat: un galbenus, seminte crude (in, floarea-soarelui, susan, dovelac, chia etc.)

PREPARARE: Aluatul: se freaca drojdia cu zaharul intr-un castronel pana se lichefiaza. Oul se bate cu furculita, se adauga sarea si se dilueaza cu laptele caldut. Se pune faina intr-un castron mare, se adauga la mijloc laptele cu oul si apoi drojdia lichefiata si se framanta energic pana se omogenizeaza. Se adauga uleiul si se framanta in continuare pana ce aluatul devine neted, elastic si se desface de pe maini si de pe vas. Se pune aluatul intr-un castron uns cu ulei, se acopera cu folie alimentara si se asaza intr-un loc caldut pana isi dubleaza volumul (minimum 30 de minute). Crenvurstii trebuie scosi din frigider cu o ora inainte de a-i utilza, pentru a nu fi reci in contact cu aluatul. E preferabil ca dupa ce i-ai scos din ambalaj sa ii stergi cu un servet absorbant. Dupa ce a crescut aluatul, se unge blatul de lucru cu ulei, si se rastoarna. Apoi se intinde intr-o forma dreptunghiulara si se aranjaza crenvurstii in asa fel incat sa se poata decupa aluatul in dreptunghiuri egale pentru fiecare crenvurst. In lateralele crenvurstilor, se decupeaza cu o rola de patiserie fasii de la marginea aluatului pana la crenvurst, la o latime de aproximativ 1-2 cm. Se aduc succesiv fasiile catre mijloc, acoperind crenvurstul, una din stanga, una din dreapta, ca si cum ai impleti o coada. Se asaza crenvurstii intr-o tava cu hartie de copt, se acopera cu un servet umezit cu apa calda si se lasa intr-un loc caldut. Se aprinde cuptorul la 180 de grade (treapta 3). Cand cuptorul s-a incins, se unge fiecare crenvurst cu galbenusul amestecat cu putina apa, cu ajutorul unei pensule. Se coc in cuptorul incins timp de 20-25 de minute, pana se rumenesc frumos. Se servesc calduti sau reci, cu mustar, ketchup, maioneza etc.



Crenvurstii scosi din cuptor





duminică, 2 februarie 2014



TORT TIRAMISU CU AFINE

INGREDIENTE: 1 pachet de piscoturi, 500 g mascarpone, 8 linguri de zahar pudra, 4 oua, 800 g afine congelate, 400 ml cafea la filtru, cu aroma de irish cream

PREPARARE: Se face cafeaua si se lasa la racit. Afinele se pun la dezghetat intr-o strecuratoare sa se scurga bine. Se pune un inel de tort pe o farfurie intinsa. Se separa galbenusurile de albusuri. Se bat galbenusurile cu 5 linguri de zahar, pana se albesc. Apoi se pune mascarpone si se amesteca bine. Se bat albusurile cu putina sare, apoi se pun treptat trei linguri de zahar pudra pana se fac tari, ca bezeaua. Apoi se incorporeaza usor albusurile peste crema de branza, sa  nu se lase si se dau deoparte. Se desfac piscoturile si se taie la un capat, ca sa stea in picioare in interiorul inelului. Inainte de a se pune, fiecare piscot se inmoaie pe partea fara zahar, o secunda in cafea si se monteaza cu partea cu zahar in exterior. Se face asa pana se creeaza marginea tortului. Apoi, se pun in interior, ca baza alte piscoturi, inmuiate si ele la fel ca primele. Se acopera bine toate spatiile si cu bucatile taiate. Se intinde dupa aceea un rand de crema (cam jumatate) in care se pun afine. Se acopera iar cu piscoturi si iar crema si afine. Se pastreaza afinele ramase si se pun cand se serveste tortul, dupa ce s-a intarit bine crema si se da la rece pana a doua zi. Se scoate inelul inainte de servire si se poate lega cu o panglica de satin asortata. Este DIVIN!