sâmbătă, 7 septembrie 2013

 GEM DE PRUNE

INGREDIENTE: 5 kg de prune foarte dulci, din care au ramas cam 4,5 kg, 500 g zahar, 1 baton vanilie.
PREPARARE: se spala prunele, se scot samburii si se pun in oala la fiert (foto 1), fara apa.  E bine ca oala sa aiba fund dublu si sa mai pui si o tabla, ca sa nu se prinda. Se lasa pe foc 5-8 ore, in functie de cat de legat il vrei. Eu l-am lasat cam 5 ore si 30 de minute. Isi schimba culoarea, devenind din ce in ce mai inchis. (Foto 2) Trebuie sa amesteci periodic, cu o lingura de lemn, ca sa nu se prinda. Pe la jumatatea fierberii am pus si putin zahar si batonul de vanilie, taiat in trei, ca sa nu fie prea acrisor, desi se poate face si fara zahar dar atunci este magiun. Cand a devenit destul de legat (se pune o lingurita pe o farfurie si cand se raceste, trebuie sa nu curga), e gata. (Foto 3) Intre timp, sterilizezi borcanele. Mie mi-au iesit 6, cam de 600 g bucata. Pui gemul fierbinte, le intorci cu fundul in sus, le acoperi cu un pled si le lasi pana a doua zi la racit. Le etichetezi si gata, gemul DIVIN. Cred ca voi mai face o tura...
Foto 1
 
Foto 2

Foto 3

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu